Stimate cititoare…
Stimabililor cititori…
Gânduri, rânduri și adevăruri deranjante
Conștiința și de ce nu, probabil deformația profesională mă îndeamnă să scriu aceste rânduri și mai mult chiar, să le fac publice, pentru a înțelege și domniile voastre, în calitate de cititoare și cititori, încă devoratori de carte bună, cum arată piața de carte românească în realitatea cotidiană a zilelor noastre, așa cum “m-am împiedicat” eu, în calitate de editor și scriitor, de ea. Și vă garantez, că adevărurile despre care vă voi vorbi în rândurile următoare, nu le veți mai întâlni scrise sau spuse din gura altcuiva, din breaslă. Motivul?… Vă las să trageți singure/singuri concluziile…
Prin primăvara lui 2022, m-am hotărât să mă întorc la mai vechea mea pasiune, scrisul de cărți. Prin urmare, am luat și decizia de a înființa o editură de carte. Editura “Avulon”.
Zis și făcut, căci vârsta, bolile din ultimul deceniu trăit cam pe muchie de cuțit, și care au dat năvală asupra mea ca să-mi amintească probabil, că nu sunt de fier sau Doamne ferește, vreun nemuritor… ei bine, m-au făcut să devin ceva mai înțelept și să înțeleg că viața mea, care a ars mai repede decât o lumânare, se află undeva la ultimele pâlpâiri de flăcăruie.
Și când la 50 de ani și-un pic, ai deja două infarcturi și un diabet, ajungi să fii ceva mai atent când bate vreo briză nițel mai puternică, capabilă să-ți stingă lumânarea!
Condiția ca să pot deschide o Editură, a fost să am un plan de afaceri pentru publicarea într-un prim an de zile, a unui număr de 10 cărți. Greu să ai un asemenea plan în minte, mai ales în avans, însă nu imposibil… Și atunci am realizat că va trebui să mă și apuc iute, de scris, ca să pot face față cerințelor și ca Editura “Avulon” să poată avea un început și un viitor.
Și așa am pus bazele Editurii “Avulon”… iar la trei luni distanță de la facerea Editurii, am și publicat și scos pe piața de carte, primul roman intitulat “Te iubesc…”, scos pe piața de carte în 2 volume și care făcea parte din trilogia gândită de mine să vadă lumina tiparului într-un interval de timp acceptabil…
Că știam că băiatu’ lu’ doamna mama are talent la scris, cu caru’, era una… și afirmând cele de alături, nu mă dă deloc modestia afară din casă… însă nu puteam deține o Editură de carte și mai ales, să scot o carte pe piață, chiar de unul singur! Astfel că m-am pus pe căutat și-am ajuns să cunosc niște persoane absolut minunate, cărora le-am propus să colaborăm și să lucrăm împreună, la facerea… cărților! A lumii… era prea mult, chiar și pentru entuziasmul nostru! Și nici nu se cădea să-l mâniem pe bunul Dumnezeu!…
Și așa s-au ocupat nițel o parte din posturile organigramei Editurii cu o mânuță de personalități deosebite și la fel de ambițioase ca și mine, să vedem proiectul Editura “Avulon” funcționabil… și cu care am și purces la drum, cât să facem față unui început. Și așa a început… sarabanda! Sau călușarii! Sau… o bătută din Ardeal… Spuneți-i cum vreți!…
Astăzi, întregii noastre aventuri de început pe piața de carte românească, am ajuns să-i spun “haiduceală”, căci doar Haiducii lu’ 7 cai frumoși… ar mai putea, dacă s-ar reîntoarce în timp, orândui făcăturile neobrăzate existente pe piața de carte românească. Și nu exagerez deloc!…
Constatarea că librăriile editurilor mari nu vor să-ți primească și să-ți găzduiască produsul pe rafturile lor… adică, o carte abia scoasă de sub tipar… m-a uluit, pur și simplu!
Și asta se întâmpla, chiar dacă în contractele care trebuiau încheiate pentru serviciile de găzduire și vânzare ale unei cărți, era prevăzut ca librăriile să primească un comision de 45%, din vânzările cărții, fără să se întrebe măcar, ce costuri ai tu pentru a tipări cartea, și ce alte cheltuieli mai ai, etc…
N-am comentat legat de comisionul cerut de către librării, căci nu sunt deloc un zgârcit din fire… măcar de mi-ar fi acceptat cartea la vânzare! Însă nimeni nu-ți explica de ce nu se dorea primirea produsului, ci pur și simplu erai ignorat cu desăvârșire. Nici măcar la emailuri nu ți se răspundea. De parcă eram vreun scriitor debutant și nu unul publicat în trecut de Editura All, care a hotărât ca romanul scris de mine să deschidă și să le inaugureze noua colecție „Pisica Neagră”… Asta, după curtoazia pe care mi-a făcut-o inclusiv Editura Nemira, care îmi ceruse să public sub patronajul ei, cel puțin 5 romane, autobiografice… etc, etc…
A existat totuși un lanț de librării care mi-a acceptat cartea la vânzare și spre surprinderea, apoi uluirea mea, am constatat că după semnarea contractului, nu sunt lăsat să-mi promovez deloc romanul prin librăriile lanțului… pentru simplul motiv că romanul scris și publicat de mine și aflat acum în stare fizică, nu exista deloc pe rafturile lanțului de librării, ci doar pe un site online!…
Chiar dacă eu mă oferisem, dacă voi avea cartea fizic în raftul vreunei librării, să plătesc și chiar să și fac afișe de promovare a cărții, etc, etc.. Într-un cuvânt, să-mi achit eu toate costurile de promovare, căci dacă cititorii nu vedeau cartea fizic sau dacă nu auzeau de existența ei, de unde să știe că ea există?…
Pe scurt… existam ca scriitor al unei cărți… dar doar în format digital, adică online!
Și chiar și azi exist în acea librărie online, site al unui lanț de librării răspândite la nivel național prin mai toate Mall-urile din țară, însă ce folos, dacă romanul meu este un mare necunoscut, printre atâtea alte mii de cărți?…
O lumânare parfumată, o cană inscripționată și o eșarfă, sunt cu mult mai de preț decât cartea mea! Și asta se întâmplă… nu într-un magazin de chilipiruri ci… într-o librărie!!!
Și bineînțeles… și cum altfel, dar comisionul librăriei este tot de 45% din vânzarea cărții, chiar dacă librăria îți ține ascunsă cartea fizică într-un depozit, în loc s-o promoveze. Sau măcar să te lase pe tine s-o promovezi, pe banii tăi…
Deziluzionat și neînțelegând ioc vreo fărâmitură din mentalitatea celor care conduc aceste lanțuri de librării, m-am ambiționat să reușesc ca Editura “Avulon” să aibă totuși o distribuție națională, astfel că la ora actuală, muncim să încropim diverse înțelegeri cu librăriile singuratice precum lupul din pădurile românești… ca să nu le spun independente, căci nu am auzit de vreun răzbel de independență purtat de vreo librărie… librării singuratice din mai toate orășelele acestei minunate țărișoare, astfel ca Editura “Avulon” să poată beneficia de o distribuție națională a cărților actuale și viitoare pe care intenționez, în calitate de editor și scriitor să le promovez.
Repet… sau punctez… fie cărțile mele, fie ale viitorilor scriitori pe care Editura mea îi va promova!…
E drept că mai avem infinit de muncă până când vom atinge numărul de librării prin care intenționez să vindem cărțile către cititorii pasionați de prin mai toate colțurile acestei țărișoare, dar suntem pe drumul cel bun…
M-am gândit să încerc marea cu degetul… și m-am adresat și Institutului Cultural Român…
Nu am cerut bani, sponsorizări sau mai știu eu ce alte asemenea bagateluri, totalmente neimportante pentru scopurile mele, mai ales că necesitau un minim de efort din partea celor de la conducerea acestui institut, ci am cerut doar, pe-un ton cât mai politicos în scris… să mă ajute … după ce-mi traduceam cartea și chiar toate cărțile din trilogia gândită de mine, în limba engleză și franceză… să fac o lansare de carte în Franța și într-o țară anglofonă, și-n care ICL avea legături oficiale.
În fond, nu ceream decât să fiu pus în legătură cu cineva, vreun atașat cultural pe care-l mai avem prin ambasadele noastre, capabil să-mi explice ce și cum, căci în rest mă descurcam singur să-mi organizez ceea ce voiam, pe banii mei și fără sprijinul cuiva… Ți-ai găsit! Nici măcar nu mi s-a răspuns la email!…
A urmat apoi interesul meu, de-a afla cum poți ajunge membru al Uniunii Scriitorilor din România. Altă “haiduceală” de-a mea, care în final m-a lăsat cu un gust amar în gură, căci Manolescu and CO… adică Vosganian și alți îmbuibați din conducerea actuală a USR, nu vor să scape hățurile din mână… a se înțelege accesul la conturile bănoase!
Și asta, chiar dacă există un regulament care spune că la 3 cărți publicate, poți să te adresezi USR ca să intri în rândurile acestei asociații, realitatea care spune că, citez: “… până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții”, în cazul funcționării USR, este mai mult decât valabilă.
Și cum sunt ziarist, imediat am și fost pus la curent cu corupția secretarilor de filiale județene ale USR, care îți cer bani ca să îți accepte dosarul de înscriere în USR sau diverse alte favoruri… mai ales dacă ești femeie și ai făcut „eroarea” să publici niscaiva poezii…
Și spre dezamăgirea mea, înțeleg repede că începând de la regulamentul de funcționare al USR, totul este făcut ca să NU fi acceptat vreodată în USR, decât dacă ești “pe felie” cu vreun îmbuibat din conducerea USR!
Sau… dacă ai vreo “proptea” politică, căci în acest caz, nici măcar nu mai trebuie să publici ceva, ci doar să exiști!… Și am ajuns să aflu despre atâtea cazuri de scriitori și scriitoare, copilul sau fiica ori nevasta deputatului x sau a primarului y, ajunși/ajunse membri/membre ai/ale USR, fără nici o carte prin librării, cu duiumul!…
La fel cum tot cu duiumul este și procentul scriitorilor și scriitoarelor dați/date afară fără nici o noimă sau explicație de bun simț, de către un Manolescu reales președinte după ce gurile rele spun că în realitate, a candidat și anul acesta la șefia USR tot de unul singur… (chiar dacă și-a pus un pseudo-candidat, de fațadă, ca să nu existe riscul să candideze singur și să ajungă totuși, pe locul 2!)… și care nu vrea să plece de pe scaunul USR și pace!
Dacă scaunu’ ăla e făcut pe măsura sa, cum să plece omu’, de la conducerea USR? Ce-i nebun?…
Evident, va pleca în final, direct într-un coștiug… și ăla făcut categoric, tot după măsurile sale. Doar că probabil, va mai dura ceva…
Iar până atunci, cartea românească și scriitorii români vor rămâne la fel de cvasi necunoscuți, ca și până în prezent. În afară de… of course, celebrul scriitor român Manolescu… și de scriitorul Manolescu… și împreună cu același veșnic scriitor Manolescu…
Iar lui Manolesco and CO le iese foarte bine treaba și vor fi bine înfipți în scaunele de conducere a USR, câtă vreme gestionează jumătatea de pensie pe care USR în baza unei legi cretine, o acordă scriitorilor ajunși în pensie… care repet, mai primesc din partea USR o indemnizație cât jumătate din valoarea pensiei primite… Și ca să-i mulțumească și pe cei care mai au ceva ani de așteptat până la pensie, parte din scriitorii din USR sunt uneori recompensați financiar, pentru diverse merite(????)… Mai precis, pentru „valoroasa” contribuție adusă în literatura românească, datorită cărților publicate (unii scriitori nu au mai publicat nimic de peste două veacuri, dar deh…) și care au umplut rafturile bibliotecilor din țară și a librăriilor existente, cu „realizările” lor, de neprețuit! Asta… în vreme ce bibliotecile din Românica se plâng că nu au mai văzut vreun leuț pentru fondul de carte și stau la mâna donațiilor! Iar librăriile au rafturile pline de căni, eșarfe și lumânări parfumate…
Credeți că poate cineva schimba ceva, în USR-ul care nici măcar nu se implică alături de Institutul Cultural Român, în promovarea scriitorilor români peste hotare? Nu spun acum că ICR dă pe dinafară de profesionist ce este și de interesat să ne promoveze peste hotare, căci la mijloc e vorba tot de funcții politice și de mormane de bani care evident, trebuiesc cheltuite și făcute pierdute prin conturile unor partide politice, însă măcar are ceva activitate…
În schimb USR… are o activitate anuală, de toată jena! Că deh… de ce să cheltuiești pe proiecte noi din mormanul de bani ce îi intră prin buzunare lui Manolescu, Vorganian și șleahta lor de la conducerea USR, câtă vreme nimeni nu pune întrebări indiscrete?…
De mai bine de 20 de ani, am editat și coordonat destinele redacțiilor unor ziare locale, regionale și chiar naționale, și prin urmare știu și cu ochii închiși care sunt costurile existenței pe piața de media scrisă a unui ziar sau revistă. Când am văzut câți banii varsă Statul Român în conturile USR ca acesta să dețină sub tutela sa câteva reviste literare, necitite de nimeni și de negăsit pe tarabele chioșcurilor de presă… m-am luat cu mâinile de cap! Banii primiți de USR doar într-un singur an, ar readuce la viață toate ziarele dispărute de pe piața media națională, nu să întrețină doar câteva reviste, așa zise literare! Dar deh… cine din partea Statului Român a vizitat măcar o dată o tipografie, ca să vadă cum se realizează o revistă și la ce costuri?… Și uite așa, se împart frățește banii primiți de la Statul Român, în buzunarele staff-ului de conducere al USR!…
Marko Bela, fost președinte al UDMR și președinte al Comisiei scriitorilor minorităților maghiare din cadrul USR, întrebat odată de un ziarist, de unde are averea din Târgu Mureș, a declarat, plin de emfază; “… Din cărți, dragule! De pe urma cărților publicate de mine!…” Și în nici o librărie din Tg Mureș sau din județ, nu găsești vreo carte a “celebrului” scriitor maghiar. Poate, în Ungaria!…
Abia m-a convins „a feleșege” (soția mea, lb magh!) să nu intru în filiala mureșeană a USR, condusă de Marko Bela, căci eu… “ba da, nevastă… căci vreau să stau și eu lângă domnu’ scriitor, ca să învăț de la el cum să mă îmbogățesc rapid din scris cărți! Cum altfel?”… Deh…
Și-am ajuns și la ultima parte a „haiducelii” mele în lumea pieței de carte românească, când am descoperit că nici măcar editurile nu se ajută între ele… și că 10% dintre marile și celebrele edituri românești trăiesc doar de pe urma licitațiilor de carte educațională, încheiate cu Ministerul Educației… căci relațiile umane sunt deja făcute de ani de zile iar tu ca nouă Editură, chiar dacă corespunzi în totalitate cerințelor de participare, nu mai poți intra între ele, ca să participi și tu la vreo licitație, să scoți barem vreun manual alternativ pentru clasa O… Nici măcar dacă dai din coate…
Asta în vreme ce restul dintre edituri preferă să cumpere drepturile de traducere ale cărților scrise de către scriitorii străini, nu o dată cărțile cumpărate fiind simplă maculatură, de pus pe foc. Cărți ale unor scritori străini, care nu sunt citiți nici măcar în țara lor, de origine!…
Iar cele mai micuțe edituri, merg pe publicarea de carte a scriitorilor… pe banii scriitorilor!
Ați auzit vreodată, așa cum se întâmplă pe piața de carte americană sau franțuzească ori englezească… în ultimii 30 de ani, de vreun turneu de lansare/promovare de carte, la nivel național, al vreunui scriitor român?…
Ați văzut afișele vreunui asemenea eveniment, gândit să promoveze scriitorul și cartea la nivel național?…
Ați văzut vreo emisiune pe vreun canal TV, în care să se vorbească despre succesul/eșecul unui asemenea turneu de promovare al unei cărți?…
Sau aveți impresia că vreun Târg de Carte, marca Gaudeamus sau Bookfest, unde se țin lansările de carte cu viteza cu care se mulg oile într-un staul, înseamnă promovarea cărții unui scriitor și vânzări de milioane de lei, în doar câteva zile?… Să fim serioși!… Chiar credeați cumva că editurile se îmbogățesc din vânzările făcute la vreun Târg de Carte?… Înseamnă că habar n-aveți ce se petrece…
De câștigat, câștigă doar organizatorii respectivului Târg de Carte, căci toate Editurile prezente la eveniment plătesc pentru fiecare metru pătrat ocupat. Iar organizatorii respectivului Târg de Carte doar negociază prețurile cu… stăpânirea locală a locației de desfășurare! Și n-am auzit să iasă în pierdere la aceste negocieri…
A… și mai cîștigă Editurile care tipăresc cărțile scriitorilor pe banii scriitorilor, căci prin contract trebuie să le facă și o lansare de carte. Prin urmare… Editurile se țin de cuvânt, căci în cadrul unui Târg de Carte, la același preț, își fac toate lansările de carte pe bandă rulantă, repet, chiar mai repede decât viteza cu care se tund oile într-un staul… chiar dacă la lansările de carte participă doar neamurile scriitorilor astfel promovați…
Știați că există și scriitori noi pe piața de carte și chiar tineri care au scris o carte foarte bună, și ale căror cărți nu au depășit și nu au șansa de a depăși vreodată granițele județului în care locuiesc?…
Sau că sunt scriitori tineri și talentați, care abia reușesc să-și plătească cartea din banii strânși de pe la tot neamul avut, și care rămân cu cartea tipărită și citită doar de neamul care i-a ajutat s-o editeze și s-o scoată dintr-o tipografie cu ajutorul unor edituri, fără ca vreodată să aibă șansa de a fi băgați în seamă în vreo statistică a vreunei potențiale pepiniere de scriitori moderniști?…
Dacă pe piața de carte românească nu apar și scriitori noi și chiar mai tineri, cum să le fie acaparată curiozitatea și interesul către cartea scrisă, generațiilor actuale tinere sau viitoare, despre care scriitorii actuali existenți pe piața de carte românească, în mare parte habar n-au ce gândesc și cum se poate ajunge la sufletul lor?…
Cum naiba avem tupeul să ne plângem că piața de carte românească nu mai funcționează și că e tot mai lipsită de cititori, când vina cea mai mare o au Editurile și Lanțurile de Librării, împreună cu ceilalți factori … USR-ul și ICR-ul… care nu fac nimic altceva, decât să promoveze veșnic aceiași matusalemici scriitori, precum X-ulescu, Y-grescu, Z-tescu, etc etc? Adică, doar așa zisul „elitism” românesc?… Dar ce, suntem o țară de filozofi ai teoriei chibritului?…
Despre ce naiba vorbim aici, dacă nu despre un siktir regal al cititorului român, pentru ceea ce îi este oferit să citească, după 30 și ceva de ani, de la evenimentele din ‘89?…
Gata. Pun punct aici descătușării mele.
Știu că nu se va schimba curând nimic în bine pe piața de carte românească, însă eu nu mă las înfrânt de realitatea actuală. Îmi voi traduce cărțile și voi încerca să ajung la cititorii din străinătate, iar pe plan național, nu mă las până nu voi reuși în final să găsesc acele librării independente și singuratice precum lupul din pădurile românești, capabile să pună încă pe primul loc cartea, în defavoarea unei lumânări parfumate și a unei căni personalizate.
Iar dacă voi mai găsi în vreo librărie, acel librar capabil nu doar să îmi recomande ci chiar să îmi și descrie subiectul unei cărți, iar la plecare să-mi simt sufletul euforic și să mă simt bine la gândul că oricând mă voi putea reîntoarce în acea librărie, căci am cu cine-mi petrece câteva momente din viață, absolut minunate, sporovăind pe seama cărților citite sau despre care doar am auzit… ei bine, pot spune că a meritat să-mi deschid Editura și să mă apuc de scris cărți. Iar dacă voi reuși în planurile mele legate de distribuția națională, voi putea lansa pe piața de carte și alți scriitori, pe banii Editurii mele, căci cineva trebuie să acorde și altora o șansă…
Și categoric, voi continua și eu să scriu, indiferent la și de capriciile vremurilor viitoare.
Julien Tănase
(confesiune)
……………………….
Adnotare…
… „Am scris și voi continua să scriu cărți, în primul rând pentru liniștea sufletului meu. Apoi, ca să-i fac să înțeleagă pe copii mei prin ce vremuri am fost nevoit să trec, împreună cu soția mea, ca să supraviețuim ca familie în toți acești tumultoși ani. Și-am scris cărțile și pentru bruma de cititori ai generațiilor viitoare, fie ele numite generațiile X, Z sau dublu W, care sper totuși că vor mai pune mâna pe o carte. Și nu în ultimul rând, pentru că vreau să las o urmă a trecerii mele prin această viață!…
Mi-ar fi plăcut să trăiesc într-o societate în care să mă pot ocupa doar de scris cărți, căci pierd din timpul prețios dedicat scrisului doar ca să mă implic în afacerile care îmi susțin pasiunea. Și în loc să termin o carte într-un timp rezonabil, acest timp intră mai mereu în prelungiri…
Iar din vânzarea cărților, îmi doresc să fac în continuare diverse donații, căci trăiesc într-o societate în care ți se rupe sufletul când vezi câtă nevoie au cei din jurul tău, de ajutor și de sprijin, loviți crunt de soartă sau de propriul lor destin, uneori mai mult decât nefast.
Din nefericire, trăiesc într-o societate în care se citește tot mai puțin. Și nu doar sărăcia societății românești este vinovată de lipsa de interes față de cărți, ci și factorii de decizie care coordonează existența pieței de carte românească.
Și asta, spre deosebire de țările civilizate din jurul nostru, în care dorința umană și firească a omului, de-a citi o carte bună, este încă la nivel de foame hămesită… Iar un nivel ridicat de cunoaștere și de cultură în aceste civilizații, se află printre priorități…
Dacă voi reuși în planurile mele legate de distribuția națională, voi putea lansa pe piața de carte și alți scriitori, pe banii editurii mele, căci cineva trebuie să acorde și altora o șansă…
Și categoric, voi continua și eu să scriu, indiferent la și de capriciile vremurilor viitoare.
Vă mulțumesc pentru răbdarea avută să-mi citiți gândurile. Simțeam însă nevoia să îmi descarc sufletul și nu ca să mă plâng din cauza greutăților întâmpinate în aventura mea cu Editura, căci niciodată nu m-am dat deoparte din fața problemelor. Însă, nu o dată am fost întrebat de către diverși cititori și cititoare, de ce nu-mi găsesc cărțile în librăriile din Românica mea dragă… iar eu nu am știut ce să le spun… Inerent mi-a scăpat… „or fi cărțile mele prea proaste… și nu merită a fi citite! Ce… oi fi vreun Coelho al României?”… Lăsând însă gluma la o parte, dacă nimeni nu vorbește despre situația existentă azi pe piața de carte din România, nu se vor schimba niciodată în bine lucrurile. Asta, dacă se vor schimba vreodată… cu mine în viață, ca martor.
Toate cele bune, oameni buni.
