Lansarea cărţii „Te iubesc…”, a scriitorului Julien Tănase, a atras atenţia artistelor şevaletului, din Târgu-Mureş

Lansarea cărţii „Te iubesc…” a scriitorului Julien Tănase, avută loc joi, 27 octombrie 2022, în Târgu-Mureş, la Biblioteca Judeţeană mureşeană, a fost inedită şi totuşi, deloc surprinzătoare pentru scriitor.

Inedită, datorită auditoriului prezent la eveniment, alcătuit într-o proporţie „zdrobitoare”, doar de către femei, în marea lor majoritate artiste ale şevaletului, pictoriţe mureşence, muze creatoare pline de farmec şi mister şi care fac parte din Asociaţia Artiştilor Plastici.

 „Nu pot spune că pentru mine a fost o surpriză prezenţa şi atenţia acordată cărţii, de către doamnele prezente, căci cine poate reverbera mai profund cu un roman de dragoste, decât un suflet sensibil, de artist? Cartea pe care am scris-o, este cu predilecţie destinată femeilor, căci ele sunt „puterea” din spatele oricărui bărbat. Iar noi, bărbaţii, că recunoaştem sau nu, fără femeia din viaţa noastră, am trăi încă în peşteri… Cartea mea, după cum am specificat limpede în paginile ei, este precum vinul roşu; e bun şi pentru bărbaţi, doar dacă îl beau femeile”!… a spus scriitorul, zâmbind.

 Evenimentul a fost organizat de către colectivul condus de dna Monica Avram, directoarea Bibliotecii Judeţene Mureş, colectiv căruia editura AVULON îi adresează mii de mulţumiri!

(Mai jos, câteva secvenţe, de la eveniment).

a min
a min
b min
b min
c min
c min
f2
f2
j min
j min
i min
i min
h min
h min
g min
g min
f min
f min
e min
e min
d min
d min
k min
k min
final min
final min