Lansarea cărţii „Te iubesc…” a scriitorului Julien Tănase, a avut loc vineri, 18 noiembrie 2022, în staţiunea Băile Felix, în prezenţa foştilor colegi de generaţie, din Şcoala Militară de Muzică care au putut fi prezenţi şi care, alături de soţiile lor, s-au adunat de prin toate colţurile ţării, pentru întâlnirea programată.
Întâlnirea scriitorului cu foştii lui colegi din generaţia ‘90 a Şcolii Militare de Muzică a bifat astfel, sărbătorirea a 37 de ani, de la prima zi în care, cu toţii, la nici 14 ani, au păşit pragul acelei unităţi militare şi lansarea cărţii „Te iubesc…”, care cuprinde şi capitole ale acelui prim început spre maturizare, a scriitorului…
Scriitorul Julien Tănase: „Chiar dacă drumul meu în viaţă a fost totalmente diferit de al foştilor mei colegi de şcoală militară, pentru mine ei sunt şi vor rămâne fraţii mei de suflet, alături de care mi-am trăit adolescenţa, vreme de ani buni, tocindu-ne împreună coatele pe băncile acelei şcoli militare. Revederea lor, fiecare dintre noi venind la Băile Felix din mai toate colţurile ţării, şi iată, împlinirea a 37 de ani, de la momentul la care fiecare dintre noi am păşit pragul acelei unităţi militare, reprezintă unul dintre cadourile de suflet, pe care viaţa mi le-a putut oferi, acum”…
Evenimentul a fost organizat în cadrul complexului hotelier „President”, din Băile Felix, cu prijinul conducerii căreia îi adresăm şi cu ocazia acestei postări, mulţumirile noastre.





